Un caz dus direct la lucrarea finală, fără probă intermediară: fotografiile și scanările preoperatorii au fost suficiente pentru a face dinții superiori mai vizibili, pe cei inferiori mai puțin vizibili și pentru a îndrepta muchia incizală.


Provizoriile pentru acest pacient au fost realizate în laboratorul nostru, conform protocolului de 24 de ore pentru încărcările imediate. Medicul mi-a spus că pacientul era mulțumit per total de provizorii, dar și-ar fi dorit să i se vadă mai mult dinții superiori și mai puțin cei inferiori, iar muchia incizală era tocită/adaptată destul de strâmb.
Medicul mi-a spus că putem face cazul direct la final, fără o altă probă, având în vedere că primisem și scanări preoperatorii pe care le puteam folosi pentru modificările cerute, și a lăsat totul la latitudinea mea. Problema a fost biblioteca digitală pentru sistemul de implant inserat, care m-a întârziat cu câteva zile, până când am primit-o de la distribuitor.
Am decis că fotografiile și scanările preoperatorii îmi sunt suficiente pentru a face modificările legate de faptul că dinții superiori se vedeau prea puțin. Am optat să realizez cazul fără nicio probă: nici proba setup-ului (try-in), nici o altă probă cu structuri din titan și coroane full contour printate 3D.
La arcada inferioară au fost puține de schimbat: am făcut doar ca dinții inferiori să se vadă mai puțin.
Pentru mine, un rezultat este reușit atunci când primesc fotografii de la clinică sau de la medicii coordonatori și observ o licărire de fericire în ochii pacienților. Asta îmi arată că am făcut o treabă bună.
Medicul coordonator a confirmat și el că nu a avut de făcut nicio ajustare ocluzală, că lungimea dinților superiori a fost corectată cum trebuie și că muchia incizală a fost îndreptată, în plan corect cu linia bipupilară.







Răspund personal la cazuri complexe.
WhatsApp / Telefon: +40 773 701 701
Email: hello@soho.ws